Dan Niculescu

Dan Niculescu

1 karma

(37 comentarii, 71 articole)

Pe acest site este permis a se visa, chiar si cu ochii deschisi!

Site: http://idei-de-afaceri.eu

Articole de Dan Niculescu

Informația înseamnă putere

3

Informația înseamnă, în primul rând, cunoaștere iar cunoașterea conferă putere! Viața pe planeta noastră a dat șanse egale tuturor viețuitoarelor, însă omul a știut să valorifice informația și să o ducă dincolo de instinct, devenind ființa superioară, reușind să cucerească și să domine planeta.

Omul a găsit modalități prin care să folosească informația, înțelegând că aceasta capătă valoare și utilitate doar atunci când se adresează cuiva, pe de o parte, și când atinge acel recipient, în sensul că mesajul transmis este și înțeles, pe de altă parte.

Importanța informației în contextul societății moderne este una covârșitoare. Fiind tot timpul asaltați de o sumedenie de informații, nu cred că mai conștientizăm faptul că, în lipsa ei, ne-ar fi îngrozitor de greu, mai greu decât le-a fost Mai mult >

Muzeul – o afacere cu timpul si cu spatiul

2

Am fost in luna august la Londra si, unul dintre obiective a fost sa merg sa vizitez cateva din muzeele celebre de aici. Desi imi propusesem sa vizitez mai multe, nu am reusit sa ajung decat la doua dintre ele  din cauza ca, odata intrat in ele timpul a trecut, pur si simplu, fara sa imi dau seama. Muzeele despre care vorbesc sunt Muzeul de Stiinta si Muzeul Istoriei Naturale care sunt niste capodopere ale muzeisticii, in opinia mea. Dar sa le luam pe rand.

Muzeul de Stiinta este o calatorie in timp si spatiu prin tehnologie, stiinta si tehnica. Are galerii distincte despre istoria matematicii, a agriculturii, a telecomunicatiilor, constructiei de masini si avioane si multe altele. Prezinta felul in care omul a ajuns in spatiu, are chiar o galerie interactiva care prezinta continua Mai mult >

Citate despre antreprenori (II)

0

Succesul presupune sa te placi pe tine insuti, sa iti placa ceea ce faci si sa-ti placa cum faci lucrurile. Maya Angelou

Oamenii de succes cauta intotdeauna oportunitati de a-i ajuta pe altii. Oamenii care nu au succes intreaba: Eu ce castig din asta? Brian Tracy

Secretul succesului in viata consta in a fi pregatit pentru oportunitati, exact in momentul cand ele apar. Benjamin Disraeli

Intotdeauna inceputurile implica cel mai mare efort. James Cash Penney

Cand dai de un obstacol, transforma-l intr-o oportunitate. Alegerea e a ta. Poti sa il depasesti si sa devii un invingator, sau sa il lasi sa te impiedice si sa fii invins. Alegerea este numai si numai a ta. Este mult mai bine sa fii epuizat atingand succesul decat sa fii odihnit, dar in esec. Mary Kay Ash

Multe idei excelente ajung Mai mult >

Grupuri de dezvoltare personala pentru copii

1

Odata cu inceperea noului an scolar, va prezint un program de dezvoltare personala creat de psihologi specializati in dezvoltarea copilului. In ultima vreme se pune un accent din ce in ce mai mare pe dezvoltarea abilitatilor relationale si celor legate de inteligenta emotionala. Vremea in care scoala traditionala era suficienta pentru a asigura copiilor perspective bune de viata, a trecut, iar noi, parintii, trebuie sa intelegem acest lucru si sa investim cat de mult putem in dezvoltarea copiilor nostri sub toate aspectele. Asadar, iata despre ce este vorba:

Cui se adreseaza? Acest program se adreseaza copiilor cu varsta intre 3 si 10 ani. Ce-si propune acest program? Obiectivele programului sunt:
    • dezvoltarea abilitatilor relationale si de integrare in grupuri
    • dezvoltarea inteligentei Mai mult >

Crearea unui plan de afaceri

2

Planificarea are un rol determinant in succesul unei afaceri. Inainte, insa, de a incepe asternerea pe hartie a unui plan de afaceri, trebuie sa fie foarte bine conturata la nivel de concept, ideea de afacere. 

Orice afacere, ca si ciclu de viata, trece prin fazele de planificare, proiectare, executie si operare. Un plan de afaceri trebuie sa acopere toate aceste faze pentru a defini in totalitate ideea de afacere si fezabilitatea ei.   Principalele sectiuni ale unui plan de afaceri vor fi prezentate, pe scurt, in cele ce urmeaza.  Descrierea afacerii 

Se refera la prezentarea pe scurt a afacerii, in contextul mai larg al industriei in care se afla pozitionata si al tendintelor si oportunitatilor industriei. Tot aici, trebuiesc descrise succint produsele si serviciile care vor fi produse Mai mult >

Citate despre antreprenori (I)

0

 

Cel mai valoros lucru pe care il poti face este sa gresesti – din lucrurile perfecte nu poti invata nimic. (Adam Osborne)

Oportunitatile in afaceri sunt precum autobuzele, intotdeauna vor sosi si altele. (Richard Branson)

Antreprenorul este cel care se apuca de lucruri noi, sperand ca, intr-un timp foarte scurt, va invata cum sa le faca foarte bine. (Roy Ash)

Daca ceea ce faci nu te apropie de obiectivele tale, atunci inseamna ca te indeparteaza de ele. (Brian Tracy)

Cei mai nemultumiti dintre clientii tai sunt cea mai importanta sursa de invatare si dezvoltare. (Bill Gates)

Nu am esuat. Doar am descoperit 10,000 de variante care nu functioneaza. (Thomas Edison)

Antreprenoriatul nu este nici o stiinta si nici o arta. Este o practica. (Peter Drucker)

Antreprenori sunt cei care isi asuma Mai mult >

Dan Niculescu's RSS Feed
Sus