Scriind articolele pe care le-am publicat pe site, mi-am dat seama că ar fi foarte util să vă ofer și un ghid al autorului de carte. Scrierea unei cărți poate parea inabordabilă multora. Am să încerc, în materialul pe care îl puteți descărca mai jos, să vă arăt că acest lucru nu este chiar așa. Dacă se respectă câțiva pași obligatorii și mai multe principii clare, oricine poate să fie autorul unei cărți. Valoarea cărții este, însă, cea care face diferența, iar ea depinde de calitățile și aptitudinile personale. Iar aptitudinile pot fi, la rândul lor, îmbunătățite dacă sunt cultivate și se investește în ele.

Cartea este unul dintre lucrurile care dăinuie peste timp și care contribuie la crearea și transferarea culturii de-a lungul generațiilor. Fiecare dintre noi a strâns, de-a lungul vieții, cunoștințe și  experiențe pe care le interpretăm într-o manieră personală și care merită să fie împartășite cu ceilalți. De aceea, cărțile reprezintă proiecția experiențelor și interpretarea pe care au dat-o autorii lor acestora. Cu siguranță ai și tu păreri și puncte de vedere proprii asupra lucrurilor, așa că, de ce să nu fii și tu un autor?

Materialul pe care l-am pregătit vă prezintă pașii care trebuiesc urmați pentru scrierea unei cărți sau a unui articol, împreună cu principiile care trebuiesc respectate și cu uneltele care se pot folosi.

Informațiile prezentate vin din experiența împărtășită de tatăl meu, pe de o parte, și sunt rezultatul documentării pe care am făcut-o înainte să inițiez acest proiect, pe de altă parte, iar etapele prezentate sunt folosite de mine ca și ghid în scrierea articolelor.

Acestea fiind zise, vă invit să descărcați ghidul pentru scrierea unei cărți!