Săptămâna Europeană a Sportului

Ministerul Sportului a găzduit astăzi întâlnirea grupului de lucru privind organizarea Săptămânii Europene a Sportului (SES) în România, inițiat de instituția noastră.

Ședința a fost deschisă și prezidată de Secretarul de stat Thomas Moldovan, cu atribuții în domeniul sportului și fondurilor europene, alături de care s-a aflat Subsecretarul de stat Radu Antohi.

Ministerul Sportului a preluat de curând calitatea de Organism Național de Coordonare (ONC) al Săptămânii Europene a Sportului (23-30 Septembrie 2022 și 23-30 Septembrie 2023).

Săptămâna europeană a sportului este o inițiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă, sub motto-ul BeActive. Are loc în fiecare an între 23 și 30 septembrie.

În cursul săptămânii, veți avea ocazia de a participa la activități antrenante, precum programe de exerciții în parcuri, jocuri, plimbări și tururi cu bicicleta, zile deschise în cluburi sportive, activități de tip „satul sportiv”, noaptea BeActive, sport la locul de muncă și multe altele.

La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Sportului, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Primăria Municipiului București, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS), Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Federația Sportului Școlar și Universitar, Federația Română Sportul pentru Toți, Institutul Național de Cercetare pentru Sport.

În cadrul ședinței au fost prezentate obiectivele Săptămânii Europene a Sportului în România pentru 2022/2023 și activitățile principale. Totodată, s-au înaintat scrisori de sprijin pentru organizarea evenimentului, în vederea încheierii de parteneriate inter-instituționale.

Aceasta este o primă întâlnire a rețelei naționale BeActive care va fi activă pe toată perioada proiectului.